La sfîrșitul lunii aprilie, în municipiul Comrat va avea loc un cross. Despre aceasta, portalului Gagauzinfo.MD a spus specialistul primăriei Comrat pe chestiuni de sport, Fiodor Uzun. Evenimentul va avea loc sîmbătă, 30 aprilie. Startul va fi dat la ora 10:00, de la clădirea Casei de cultură.
Participanții la cursă vor fi împărțiți în trei subgrupe – copii, persoane cu vîrsta de pînă la 45 de ani și cei mai în vîrstă. Aceștia vor alerga la diferite distanțe. Cea mai scurtă - pînă la stația auto. Cea mai lungă – pînă microraionul CPP.
Toți doritorii de a participa la cross vor trebui să se înscrie, prezentînd actele de identitate. Condiția obligatorie – participanții trebuie să fie îmbrăcați în haine sport.
"Invităm pe toți la Comrat pentru a participa la cursa, sprijinînd astfel o stare bună de sănătate", a spus Fiodor Uzun.
Mașinile de poliție și ambulanța vor însoți coloana participanților la cursă.
Evenimentul sportiv va fi organizat în cooperare cu direcția generală tineret și sport a Găgăuziei.