Dacă Găgăuzia nu ar fi primit în 1994 statutul de autonomie, s-ar putea începe un război de amploare, a declarat activistul Leonid Dobrov. El a criticat și declarațiile făcute anterior de primul ambasador al României la Chișinău, Ion Bistreanu despre ceea că acordarea statutului special al Găgăuziei în componența Moldovei a fost o mare greșeală.
"Dacă atunci Găgăuziei nu i-ar fi fost acordat statut special, acum și Moldova ar fi fost în componența României. Cel puțin, ar fi fost efectuată o încercare de a ne introduce forțat în componența acesteia, dar cu aceasta nu s-ar fi încheiat – s-ar fi început un război regional de amploare", - a declarat pentru "Komsomolskaia Pravda" Leonid Dobrov.
Potrivit acestuia, "Rusia nu ar rămîne în parte, ar interveni Ucraina, pentru că România ar fi pretins să anexeze Basarabia de Sud, Bucovina și așa mai departe".
Dobrov a subliniat că "problema găgăuză" a fost rezolvată pe cale pașnică și încercările de a revizui evenimentele din acei ani poartă un caracter provocator.
"Toți știu foarte bine că Găgăuzia a fost păstrată în componența Republicii Moldova în mod pașnic, în urma unei înțelegeri la care a ajuns conducerea autoproclamatei Republici Găgăuze și a părții moldovenești. Nu există pînă la moment în spațiul postsovietic un astfel de caz. Mulți oficiali europeni au spus în mod repetat că autonomia poate deveni un exemplu de rezolvare pașnică a problemelor interetnice din alte regiuni — spre exemplu Donbass", - spune Leonid Dobrov.
După cum a informat anterior portalul de știri Gagauzinfo.MD, primul ambasador al României la Chișinău, Ion Bistreanu a declarat că adoptarea în parlamentul Republicii Moldova a legii privind statutul juridic special al autonomiei Găgăuze a fost una dintre cele mai mari erori din istoria țării independente. Citește mai mult>>>
Găgăuzia le stă unioniștilor ca un os în gît. Astfel au comentat declarațiile făcute de primul ambasador al României la Chișinău, Ion Bistreanu deputații Adunării Populare, Ivan Burgudji și Serghei Cimpoieș. Citește mai mult>>>