Planul de acțiuni privind executarea Acordului de cooperare comercial-economică, tehnico-științifică, educațională și culturală pe anii 2017 – 2019 dintre Găgăuzia și comitetul regional din Minsk l-au semnat bașcanul Irina Vlah și adjunctul guvernatorului regiunii Minsk, Oleg Plavskii. Ceremonia de semnare a documentului a avut loc luni, 3 octombrie, la Chișinău, după ședința comisiei interguvernamentale moldo-belaruse pentru cooperare comercial-economică.
Planul de acțiuni semnat vizează dezvoltarea cooperării dintre cele două regiuni în domeniile industriei, agriculturii, comerțului, educației, culturii, turismului, sportului ș.a.
În special, autoritățile celor două regiuni vor contribui la participarea agenților economici la diferite expoziții și tîrguri, majorarea exporturilor produselor din Belarus în Găgăuzia și din Găgăuzia în Belarus și, de asemenea, atragerea reciprocă a investitorilor, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Planul de acțiuni pentru realizarea acordului de cooperare comercial-economică, tehnico-științifică, educațională și culturală dintre Găgăuzia și regiunea Minsk a fost încheiat pentru o perioadă de 3 ani.
Iar acordul de colaborare dintre cele două regiuni a fost semnat în luna iulie 2015 la Minsk de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și președintele comitetului executiv al regiunii Minsk, Semion Șapiro.