TOP NEWS Politică Economie Societate Incidente Cultură Sport Foto Video LIVE
Tinerii din străinătate – un exemplu de activism civic pentru tinerii din țară
10:36; 3-11-2016 0 830
Tinerii din străinătate – un exemplu de activism civic pentru tinerii din țară

Doar 37 la sută din numărul total de tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani s-au prezentat la scrutinul prezidențial de duminică. Mai activi au fost tinerii stabiliți cu traiul în străinătate, care sunt deciși să meargă la vot și în turul doi - la 13 noiembrie a.c. Experții îi îndeamnă pe tinerii din țară să urmeze exemplul semenilor lor aflați departe de casă, iar pe funcționarii și reprezentanții ONG-urilor de profil să aibă o abordare strategică privind acţiunile şi programele de promovare a dreptului tinerilor la vot.

La alegerile președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie a.c., locuitorii comunei Coşniţa din raionul Dubăsari au votat la două secţii de votare: unii la liceul din localitate, alții – la casa de cultură. În ambele cazuri, rar au putut fi văzuți tineri cu vârste de până la 25 de ani care au venit și au solicitat buletine pentru a vota. În schimb, numărul celor vârstnici a fost, ca de obicei, unul considerabil. Ei au venit să decidă viitorul țării, inclusiv al tinerilor care lipsesc de la scrutin. “Am venit la vot pentru viitorul copiilor şi nepoţilor noştri. Noi cei trecuţi de 60 de ani nu cred că vom mai ajunge să trăim mai bine”, a menționat Liuba Ciubuc, locuitoare din Coşniţa.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în prezent, în registrul alegătorilor sunt la evidenţă circa 382 de mii de alegători, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, iar la scrutinul din 30 octombrie au participat ceva mai mult de 143 de mii de tineri, ceea ce reprezintă circa 37% din numărul total. Amintim că la scrutinul prezidențial, în primul tur, s-au prezentat la urne 1.436.241 de cetățeni (peste 48%), din totalul de peste 2,8 milioane de alegători.

Tinerii din diasporă se mobilizează şi în turul doi de scrutin

Tinerii din diasporă, spre deosebire de cei din țară, au fost mult mai activi la aceste alegeri. Cei din Marea Britanie, Germania, Statele Unite ale Americii, de exemplu, au fost nevoiţi să parcurgă distanţe mari şi să stea ore în rând ca să voteze. Sergiu Mititel, tânăr originar din satul Ghidighici, municipiul Chişinău, stabilit cu traiul de câțiva ani în SUA, ne-a declarat că tinerii moldoveni aflaţi peste ocean s-au mobilizat şi au votat pentru binele familiilor rămase în ţară. „Majoritatea tinerilor de aici sunt studenţi care au venit prin diverse programe de muncă şi călătorie, însă, după terminarea acestor stagii, nu s-au mai întors acasă. Suntem dezamăgiţi de ce se întâmplă în Moldova, dar trebuie să ne unim forţele şi să ieşim la vot şi în turul doi de scrutin”, spune Sergiu.

Participând la vot și făcând o alegere corectă, tinerii pot obține ceea ce-și doresc

În opinia preşedintelui Consiliului Naţional al Tinerilor din Moldova (CNTM), Terintie Carp, situația privind prezența tinerilor la votare devine din ce în ce mai alarmantă de la un scrutin la altul, iar numărul celor care își exercită acest drept este din ce în ce mai mic. El consideră că decizia lor este influențată de mai mulți factori. „Unul din motive ar fi acţiunile şi programele de promovare a dreptului la vot printre tineri care se desfăşoară în mod sporadic. Organizaţiile guvernamentale, sectorul asociativ şi alte instituţii responsabile trebuie să-şi unească eforturile şi să motiveze tinerii să participe la vot în mod constant şi continuu, prin promovarea unei educaţii a cetăţeniei active, în special în perioada dintre alegeri.

Educaţia cetăţenească pro activă trebuie să fie o prioritate continuă a statului, în special a Ministerului Educaţiei, Ministerului Tineretului şi Sportului şi a autorităţilor publice locale”, precizează preşedintele CNTM. El susține că și tinerii trebuie să înțeleagă că votul lor reprezintă poziţia și atitudinea față de ceea ce se întâmplă în țară.

”Indiferent de preferinţele politice, motivele sau frustrările pe care le au, participând la vot, tinerii reuşesc să se facă auziţi. Participarea nu presupune doar a merge şi a aplica ştampila „Votat” în dreptul celui ales, ci şi a monitoriza şi a cere rezultate după alegeri. Oricât de banal ar suna, votul fiecăruia contează. Încurajăm tinerii să fie mai responsabili şi sperăm să se implice mai activ în cadrul scrutinului din 13 noiembrie 2016”, a conchis Terintie Carp.

Cu un îndemn către tinerii din țară și străinătate de a merge la votare vine şi Pavel Postică, şeful Misiunii de Observare a alegerilor prezidențiale din cadrul Asociației Promo-LEX: „Un proverb spune: Cel ce nu se întoarce din drum, ajunge departe”. Dragi tineri, voi sunteți cei care trebuie să continuați drumul, astfel încât să nu aveți sentimentul că alții v-au ales viitorul. În curând vom fi chemați din nou la urne. Prin acordarea unui vot informat și conștient decideți cine o să vă reprezinte, pentru că pe 13 noiembrie – angajăm Președintele!”.

Lilia Zaharia
Această publicaţie este editată cu sprijinul Asociaţiei Promo-LEX, din sursele Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate în această publicaţie aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia Asociaţiei Promo-LEX şi USAID.

Legendă: Sergiu Mititel a votat în oraşul Niles, din statul Illinois, SUA



Articole pe teme asemănătoare:


 

 



Top știri

08:55; 7-09-2017
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
 18362
09:18; 31-07-2017
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu ”a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
 20198
20:23; 6-06-2017
Versiunea în limba de stat a portalului de știri Gagauzinfo.MD își sistează temporar activitatea
 21615
17:59; 6-06-2017
Ministrul finanțelor a explicat aprecierea leului față de dolar
 21710
17:37; 6-06-2017
La al doilea examen de bacalaureat în Găgăuzia nu a fost anulată nicio lucrare
 21667
17:31; 6-06-2017
Fondul rutier al Găgăuziei în 2017 constituie 31 milioane de lei: cum vor fi distribuite mijloacele
 21743
17:03; 6-06-2017
Găgăuzia este liderul în Republica Moldova la numărul populației deservite de sistemul de alimentare cu apă
 21561
16:35; 6-06-2017
Echipa "Maiak" din Chirsova a obținut bronzul Diviziei B la fotbal
 21588
16:21; 6-06-2017
Lîngă Vulcănești a fost reținut un camion plin cu țigări de contrabandă
 21654
16:16; 6-06-2017
În satul Congaz s-a deschis o capelă și fîntîna renovată de la intrarea din partea de sud în localitate
 22514
14:47; 6-06-2017
Autoritățile din Ceadîr-Lunga îndeamnă locuitorii să cosească iarba, pentru a preveni incendiile
 4394
12:24; 6-06-2017
În parcul " 40 лет ВЛКСМ" din Ceadîr-Lunga se instalează bănci noi
 2767
12:01; 6-06-2017
"Sănătatea este garanția unei vieți lungi": medicii găgăuzi îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii
 1332
11:04; 6-06-2017
Proiectele manualelor de Limba găgăuză pentru elevii de liceu vor fi gata în termen de un an
 1358
09:15; 6-06-2017
Cartierul "Bugeac" din satul Congaz de hram a primit apă potabilă
 1452




lowhigh
Analitică

Ivan Ialanji
În 2017 în Moldova bugetarii vor avea 13 zilele libere

Alex Radu
Drumarii din Taraclia dispun de tehnică suficientă, dar nu au suficient combustibil și lubrifianți

Ivan Ianacoglo
Găgăuzia și rolul ei în lumea turcică. Totalurile vizitei bașcanului în Kîrgîzstan