Dodon este al cincilea președinte al Republicii Moldova, CC a validat rezultatele alegerilor
18:34; 13-12-2016
0
619
Curtea Constituțională a validat rezultatul scrutinului prezidenţial şi mandatului Președintelui Republicii Moldova. Astfel Igor Dodon devine ce de-al cincilea președinte al Republicii Moldova.
În contextul contestaţiei depuse la Curtea Constituţională de către echipa concurentului electoral Maia Sandu, prin care s-a cerut anularea rezultatelor turului doi de scrutin pe motivul încălcării dreptului la vot al diasporei, preşedintele instanţei constituţionale, Alexandru Tănase, a spus că anularea alegerilor poate să intervină dacă votarea şi stabilirea rezultatelor a avut loc în fraudă, dar nu orice fraudă, ci doar cea care este în măsură să influenţeze rezultatele alegerilor. Curtea Constituţională nu deţine instrumentarul necesar pentru a administra probe sau pentru a audia martori, iar toate contestaţiile urmau a fi examinate de către instanţele de drept comun.
Organele electorale şi instanţele de drept comun urmau să examineze sesizările, nu să-şi decline competenţele, a subliniat Alexandru Tănase. În acest context, Curtea Constituţională consideră necesar să prezinte o adresă Parlamentului pentru a clarifica legislaţia în ceea ce ţine de examinarea contestaţiilor în domeniul electoral.
Alexandru Tănase a menţionat că, având în vedere diferenţa de peste 67 de mii de voturi între cei doi candidaţi care au acces în turul doi, Igor Dodon şi Maia Sandu, dacă se iau în considerare cele peste 4 mii de sesizări depuse de cetăţenii de peste hotare care declară că nu au putut vota, acest lucru nu este în măsură să schimbe rezultatul alegerilor. Totuşi, având în vedere că mulţi cetăţeni nu au putut vota peste hotare, Curtea consideră necesar să întocmească o notă în adresa Parlamentului pentru a reglementa procesul de votare peste hotare, inclusiv prin asigurarea secţiilor de votare cu buletine de vot de rezervă.
În total, Curtea a pregătit şase adrese către Parlament pentru eliminarea lacunelor din cadrul legislativ.
Deschide.md amintește că în urma turului II al scrutinului prezidențial din 13 noiembrie, Igor Dodon a obținut victoria în fața liderului PAS, Maia Sandu.
Odată cu anunțarea rezultatelor, atât Sandu, cât și reprezentanții diasporei au atacat decizia CEC în instanță. Potrivit lor în cadrul scrutinului au fost înregistrate multiple încălcări a procesului electoral.