Adoptînd legea audiovizualului, APG și-a subordonat compania publică GRT, consideră Mihail Sircheli
17:58; 2-03-2016
0
1674
Adoptînd legea audiovizualului, APG și-a subordonat compania publică GRT, consideră directorul executiv al Centrului de Tineret „Piligrim Demo”, Mihail Sircheli.
Societatea civilă este îngrijorată de consecințele proiectului de lege privind compania publică Teleradio Găgăuzia, care a fost adoptat ieri, 1 martie, în două lecturi de Adunarea Populară din Găgăuzia. Declarații în acest sens au de Mihail Sircheli, în cadrul unei conferințe de presă.
După cum comunică TRIBUNA, potrivit expertului, această lege a fost adoptată cu mai multe încălcări de procedură și va limita libertatea de exprimare.
“Această lege contravine principiilor de funcționare a unei companii publice. Vrem să atenționăm că, Adunarea Populară a Găgăuziei nu a respectat transparența în luarea deciziilor și nu a invitat specialiști din domeniu pentru a se consulta pe marginea proiectului de lege. Considerăm că, audierile publice organizate de Adunare nu au fost efectuate conform prevederilor legislației în vigoare”, a declarat el.
Directorul executiv al Centrului „Piligrim Demo” a menționat că, urmează să fie efectuată o analiză amplă asupra acestei decizii, iar apoi va fi prezentată opinia experților, dar și pașii ce vor fi realizați în viitorul apropiat.
Mihail Sircheli a declarat că, este foarte probabil, că se vor adresa în instanța de judecată, în vederea anulării deciziei.
Gagauzinfo.md amintește că vineri, 26 februarie, postul de televiziune GRT a fost trimis în șomaj tehnic. Marți, 1 martie, Consiliul de Observatori a acceptat demisia președintelui companiei, Ana Harlamenco și l-a numit în funcția de președinte interimar pe juristul Consiliului de Observatori, Dmitrii Cîssa.
La rîndul său, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah consideră că colectivul companiei publice "Teleradio-Găgăuzia" ar trebui de sine stătător să propună candidaturile interimare la funcția de președinte.