Curtea Constituțională: Șeful statului va fi ales de popor
15:03; 4-03-2016
0
904
Procedura de alegere a președintelui în Parlament a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova, iar următorul președinte urmează a fi ales de către popor.
O hotărâre în acest sens a fost dată citirii vineri, de către Alexandru Tănase, președintele Curții Constituționale, ca urmare a unei sesizări depuse de către deputații PLDM, transmite Point.md.
Înalta Curte a decis că modificările constituționale efectuate în anul 2000, când s-a modificat procedura de alegere a președintelui sunt neconstituționale, stabilind modificarea articolului 78 din Leagea Supremă. Astfel, președintele urmează a fi ales prin vot universal, de către întreg poporul.
Curtea și-a motivat decizia prin faptul că actuala procedură de alege a președintelui este o „sursă de criză constituțională”, întrucât poate servi ca bază de dizolvare în mod repetat a Parlamentului, ceea ce s-a și întâmplat în ultimii ani.