Grigorii Uzun a solicitat conducerii APG să să se pronunțe asupra "declarațiilor antiruse" ale speakerului și premierului
11:29; 15-03-2017
0
577
Deputatul Adunării Populare, Grigorii Uzun, a solicitat conducerii APG să să se pronunțe asupra demersului antirus al speakerului și prim-ministrului Republicii Moldova.
Într-un interviu exclusiv acordat portalului Gagauzinfo.MD, Grigorii Uzun și-a exprimat încrederea că "majoritatea absolută a locuitorilor Găgăuziei și Moldovei doresc consolidarea relațiilor de parteneriat moldo-ruse".
Grigorii Uzun a amintit că, datorită recentei întrevederi a delegației moldovenești cu Vladimir Putin, s-a început rezolvarea problemelor cetățenilor moldoveni aflați ilegal în Rusia. Se scot treptat restricțiile la livrarea pe piața rusă a produselor vinicole, fructelor și legumelor.
"Poporul nostru este îngrijorat de ceea ce se întîmplă. S-au făcut primii pași spre apropiere. Și au urmat astfel de declarații antiruse. Concetățenii noștri sunt foarte îngrijorați", a declarat alesul local.
Deputatul a menționat că după demersul antirus al speakerului Andrian Candu și premierului Pavel Filip "a urmat imediat reacția președintelui și bașcanului, iar conducerea Adunării Populare așa și nu s-a pronunțat".
"De aceea, voi iniția această chestiune la ședințele Adunării Populare. Pentru ca să existe o poziție clară și a organului legislativ al autonomiei", - a rezumat Uzun.