Fiodor Gagauz: "sarcina noastră este de a atribui legii privind UTA Găgăuzia statutul de constituțională"
18:25; 17-05-2017
0
1570
Cum lucrează grupul de lucru comun format din deputații parlamentului și Adunării Populare a relatat în cadrul unui briefing de presă deputatul Fiodor Gagauz.
Potrivit acestuia, legea privind statutul juridic special al Găgăuziei "nu se realizează în întregime".
Pentru a rezolva această problemă și a fost format grupul de lucru format din 5 deputați în parlament și 5 deputați din APG. Ei au studiat experiența funcționării autonomiilor în Europa. În urma călătoriei, în parlament au fost înregistrate trei proiecte de lege.
Se propune de a modifica legea cu privire la statutul juridic special, astfel încît, în viitor, modificarea legii să devină posibilă doar cu acordul Adunării Populare a autonomiei.
Totodată, în parlament se discută alte proiecte de legi care vizează interesele autonomiei.
În special, guvernul propune să reformeze serviciul fiscal, fără a ține cont de împuternicirile Găgăuziei. Fiodor Gagauz a elaborat un amendament la proiectul de lege pentru lectura a doua, care a fost semnat de toți cei patru deputați în parlament.
Este nevoie pentru "a nu piarde atribuțiile" Găgăuziei în domeniul fiscal, care, însă, în mod direct, nu au fost reflectate în legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, transmite portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Fiodor Gagauz, la fel și-a exprimat opinia că autoritățile din regiune ar trebui să se implice activ în stabilirea modului de alegere a noii componențe a parlamentului Republicii Moldova.