Igor Dodon a răspuns la declarațiile lui Dudoglo: "noi vom prelua puterea fără război și sînge"
17:28; 2-02-2016
0
1111
Opoziția moldovenească intenționează să preia puterea în țară fără război și sînge. Astfel a comentat o declarație a deputatului PD, Nicolai Dudoglo, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.
În cadrul forumului "Găgăuzia – 2016: bunăstarea autonomiei", dedicat aniversării referendumului, Dodon a menționat că o majoritate impunătoare a cetățenilor Republicii Moldova, precum și a Găgăuziei, pledează pentru un parteneriat strategic cu Federația Rusă.
La aceasta a contribuit și faptul că, după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, cetățenii Republicii Moldova au început să trăiască "mai rău și mai sărac".
"Am distrus economia noastră. Acum exportăm mai puține produse în străinătate. Atît în Rusia, cît și în UE", a declarat Dodon.
Potrivit lui, în prezent, "Occidentul aplică standarde duble".
"Au adus la putere un guvern cumpărat și șantajat și asta este “democratic”. Dar atunci cînd găgăuzii au făcut un referendum pentru a întreba opinia poporului ei consideră că nu este democratic", a spus politicianul.
El a subliniat că "noi vrem să avem relații de prietenie cu Uniunea Europeană și relații de parteneriat strategic cu Federația Rusă".
În timpul discursului său, Igor Dodon, a comentat și declarația recentă a deputatului partidului Democrat, Nicolai Dudoglo, despre faptul că partidele de la guvernare nu vor ceda puterea "fără război și sînge", informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Vor pleca. Noi vom prelua puterea fără război și fără vărsări de sînge. Poporul îi va obliga să plece prin intermediul alegerilor parlamentare anticipate", a conchis Igor Dodon.
Amintim că, anterior, deputatul parlamentului din partea partidului Democrat, Nicolai Dudoglo a declarat că majoritatea parlamentară și actualul guvern nu vor renunța la putere "fără luptă şi fără vărsare de sînge". Citește mai mult>>>