Marți, 24 mai, autonomia Găgăuză a fost vizitată de o delegație din provincia Heilongjiang a Republicii Populare Chineze. La Comrat, cu membrii delegației a avut o întrevedere bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah. Delegația chineză a fost condusă de șeful adjunct al Cancelariei de externe a guvernului popular din provincia Heilongjiang, Zhang Zhiqiang. În componența delegației, de asemenea, a intrat primul secretar al ambasadei Chinei în republica Moldova, Li Fei, transmite serviciul de presă al bașcanului Găgăuziei.
Părțile au discutat un spectru larg de subiecte ce țin de cooperarea dintre cele două regiuni în domeniul dezvoltării economice, comerțului și atragerea investițiilor.
În acest context, bașcanul Irina Vlah a subliniat că Găgăuzia are o experiență pozitivă în stabilirea contactelor cu regiunile Chinei. În 2012, între Găgăuzia și regiunea autonomă chineză Ningxia-Hui a fost încheiat un contract de colaborare comercial-economică, tehnico-științifică, umanitară, culturală și de parteneriat.
Guvernatorul Găgăuziei și-a exprimat interesul față de creșterea potențialului de interacțiune a regiunii cu Republica Populară Chineză.
În Republica Populară Chineză este larg răspîndită producția vinicolă moldovenească. Vinificația ar putea deveni una dintre principalele direcții de colaborare dintre cele două regiuni, a menționat șeful adjunct al Cancelariei de externe a guvernului popular din provincia Heilongjiang, Zhang Zhiqiang, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Purtătorul de cuvînt al guvernului provinciei, în același context, a invitat o delegație din Găgăuzia să participe la cel de-al 27-lea tîrg internațional comercial-economic din Harbin, care va avea loc în perioada 15-19 iunie.