Pe 17 ianuarie, în cadrul vizitei oficiale în Federația Rusă, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a participat la întrevederea delegației Republicii Moldova cu colegiul Comisiei Economice Eurasiatice. În cadrul ședinței, părțile au evidențiat potențialul imens de dezvoltare a relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și Federația Rusă.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a subliniat faptul că mecanismul de cooperare al UEEA permite protejarea intereselor naționale ale statelor mici, membre ale uniunii.
Bașcanul Irina Vlah a menționat că piața UEEA este una strategică pentru agenții economici din Găgăuzia. Ea a amintit că chestiunea privind integrarea în UEEA a fost ridicată în cadrul referendumului din 2 februarie 2014. Și peste 98 la sută din alegătorii autonomiei au dat votul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la serviciul de presă al bașcanului autonomiei.
La rîndul său, președintele colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Timur Sarkisean a salutat călduros delegația moldovenească. El a menționat că UEEA este deschisă pentru procese de integrare noi și a îndemnat la menținerea dialogului permanent și intens între colegiul UEEA și Republica Moldova.
Luni, 16 ianuarie, în cadrul vizitei la Moscova, bașcanul Găgăuziei a avut o întrevedere cu guvernatorul Regiunii Moscova, Andrei Vorobiov. În cadrul întrevederii părțile au discutat perspectivele de dezvoltare a relațiilor comercial-economice dintr cele două regiuni.