TOP NEWS Politică Economie Societate Incidente Cultură Sport Foto Video LIVE
La Chișinău a fost semnat Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova
08:22; 4-04-2017 0 743
La Chișinău a fost semnat Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova

La Chișinău s-a desfășurat Forumul Internaţional „Uniunea Economică Euroasiatică – Republica Moldova”, consacrat examinării tendinţelor de dezvoltare a Uniunii Economice Euroasiatice şi nemijlocit cooperării dintre Republica Moldova şi statele-membre ale Uniunii Economice Euroasiatice şi Comisia Economică Euroasiatică, transmite serviciul de presă al Președinției.

La lucrările Forumului au participat peste 250 de invitați, printre care Președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sargsyan, membrul Colegiului (Ministru) Comisiei Economice Euroasiatice, Tatiana Valovaia, vice-ministrul dezvoltării economice a Federației Ruse, Alexei Gruzdev, economistul principal al Băncii Euroasiatice de Dezvoltare, Iaroslav Lisovolik, demnitari din statele-membre ale UEA, reprezentanți ai corpului diplomatic.

În cadrul Forumului Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și Președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sargsyan au semnat Memorandumul de cooperare între Comisia Economică Euroasiatică şi Republica Moldova.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a menționat că semnarea Memorandumului de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică şi Republica Moldova este un eveniment istoric pentru Moldova. Totodată, potrivit președintelui, acest Acord nu presupune integrarea țării noastre în Uniunea Euroasiatică și nu contravine altor acorduri pe care le are semnate Republica Moldova, cum ar fi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

”Republica Moldova trebuie să aibă relații bune de colaborare atît cu Estul cît și cu Vestul. Trebuie primordial să apărăm interesele naționale ale țării. Iar politica promovată în această privință nu trebuie să depindă de interesele geopolitice ale cuiva din Est sau Vest. Sîntem obligați să asigurăm o balanță în politica externă și să diversificăm la maximum relațiile comerciale în toate direcțiile avantajoase pentru Moldova”, a subliniat Igor Dodon.

De asemenea, șeful statului a declarat că pentru Republica Moldova este important să deschidă piețe noi de desfacere, dar în nici într-un caz să nu piardă piețele tradiționale, acolo unde produsele noastre sînt cunoscute și apreciate.

”Sînt sigur că în scurt timp, Republica Moldova va deveni țară observator în cadrul Uniunii Economice Euroasiatice, iar acest lucru va da un impuls suplimentar pentru valorificarea potențialului economic dintre state, dar și sporirea fluxului de investiții în economia națională”, a concluzionat Igor Dodon.



Articole pe teme asemănătoare:


 

 



Top știri

08:55; 7-09-2017
FALS: USAID a expediat o scrisoare deputatului democrat Serghei Sîrbu
 18361
09:18; 31-07-2017
Fals: Traian Băsescu a declarat că Maia Sandu ”a coborât la nivelul” lui Andrei Năstase
 20198
20:23; 6-06-2017
Versiunea în limba de stat a portalului de știri Gagauzinfo.MD își sistează temporar activitatea
 21615
17:59; 6-06-2017
Ministrul finanțelor a explicat aprecierea leului față de dolar
 21710
17:37; 6-06-2017
La al doilea examen de bacalaureat în Găgăuzia nu a fost anulată nicio lucrare
 21667
17:31; 6-06-2017
Fondul rutier al Găgăuziei în 2017 constituie 31 milioane de lei: cum vor fi distribuite mijloacele
 21743
17:03; 6-06-2017
Găgăuzia este liderul în Republica Moldova la numărul populației deservite de sistemul de alimentare cu apă
 21561
16:35; 6-06-2017
Echipa "Maiak" din Chirsova a obținut bronzul Diviziei B la fotbal
 21588
16:21; 6-06-2017
Lîngă Vulcănești a fost reținut un camion plin cu țigări de contrabandă
 21654
16:16; 6-06-2017
În satul Congaz s-a deschis o capelă și fîntîna renovată de la intrarea din partea de sud în localitate
 22514
14:47; 6-06-2017
Autoritățile din Ceadîr-Lunga îndeamnă locuitorii să cosească iarba, pentru a preveni incendiile
 4394
12:24; 6-06-2017
În parcul " 40 лет ВЛКСМ" din Ceadîr-Lunga se instalează bănci noi
 2767
12:01; 6-06-2017
"Sănătatea este garanția unei vieți lungi": medicii găgăuzi îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii
 1332
11:04; 6-06-2017
Proiectele manualelor de Limba găgăuză pentru elevii de liceu vor fi gata în termen de un an
 1358
09:15; 6-06-2017
Cartierul "Bugeac" din satul Congaz de hram a primit apă potabilă
 1452




lowhigh
Analitică

Ivan Ialanji
În 2017 în Moldova bugetarii vor avea 13 zilele libere

Alex Radu
Drumarii din Taraclia dispun de tehnică suficientă, dar nu au suficient combustibil și lubrifianți

Ivan Ianacoglo
Găgăuzia și rolul ei în lumea turcică. Totalurile vizitei bașcanului în Kîrgîzstan