Bașcanul a desfășurat o ședință de lucru cu privire la pregătirea pentru sărbătoarea "Hederlez"
13:16; 29-04-2016
0
864
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a desfășurat o ședință de lucru cu privire la pregătirea pentru sărbătoarea găgăuză națională "Hederlez". La ședință au participat membrii comitetului executiv, primarul de Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal și directorul fermei de cai "At-Prolin", Constantin Cheleș.
Vineri, 6 mai, autonomia va sărbători Ziua sfîntului Gheorghe - "Hederlez". În aceeași zi sunt celebrate hramurile unor localități, informează site-ul oficial al bașcanului.
Membrii comitetului executiv vor vizita sărbătorile de hram, iar apoi vor participa la cursele de cai, organizate în mod tradițional în această zi la ferma de cai din Ceadîr-Lunga.
În prezent sunt aduse în stare corespunzătoare căile de acces spre ferma de cai și fîntîna cu cumpănă, în apropierea căreia vor fi prezentate gospodăriile găgăuze, ucrainene, bulgare, ruse, poloneze și țigănești. De asemenea, Asociația vinificatorilor din Găgăuzia își va prezenta producția.
"Este necesar de a desfășura evenimentul în așa mod, încît toți oaspeții sărbătorii să dorească să revină aici la anul viitor și să recomande sărbătoarea noastră prietenilor", - a menționat guvernatorul.
Bașcanul a subliniat că sărbătoarea națională Hederlez dispune de un mare potențial turistic. "Sarcina noastră colectivă este de a face sărbătoarea atractivă pentru turiștii din țară și din străinătate", - a spus șeful autonomiei.
La Hederlez se așteaptă peste o sută de oaspeți înalți. Inclusiv, membri ai guvernului și deputații parlamentului Republicii Moldova, șefii misiunilor diplomatice, oaspeții din străinătate, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
La sărbătoare, de asemenea, sunt invitați toți locuitorii autonomiei Găgăuze.