Costul autorizației pentru pescuitul sezonier de vară în satul Avdarma va constitui 200 de lei. Prețurile respective le-a publicat întreprinderea municipală locală Avdarmanın suyu. Administrația întreprinderii propune iubitorilor de pescuit - locuitorilor satului - să achiziționeze autorizații de pescuit pe lacul Ceair.
"Locuitorii satului care doresc să achiziționeze autorizații pentru pescuit pe sezonul 2016 se pot adresa la sediul administrației Avdarmanın suyu, care este amplasat în clădirea primăriei satului Avdarma. Costul autorizației pentru sezonul de pescuit este de 200 de lei", - a declarat angajatul întreprinderii, Chiril Coceanji.
Eliberarea autorizațiilor se va efectua la primăria satului Avdarma vineri, 10 iunie, de la ora 8:00 pînă la ora 12:00.
Copiii de pînă la 16 ani, locuitori ai satului Avdarma, pot pescui cu undița gratuit. Sezonul de pescuit pe lacul Ceair din Avdarma va fi deschis duminică, 12 iunie.
Pescuitul de noapte pe lacul Ceair este interzis în perioada de vară, de la ora 22:00 pînă la ora 04:00, iar în perioada de primăvară-toamnă - de la 20:00 pînă la 06:00, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la site-ul localității.
În lipsa autorizației, pescuitul pe lacul Ceair este permis doar în cazul achiziționării biletului, a cărui valabilitate este de 24 de ore. Costul unui bilet este de 70 de lei.