Procuratura: printre combatanții din Donbas sunt și locuitori ai Găgăuziei
11:15; 11-02-2016
0
1440
Unii locuitori din Găgăuzia participă la acțiunile de luptă care se desfășoară pe teritoriul Ucrainei. Despre aceasta au declarat reprezentanții procuraturii generale în cadrul unei conferințe de presă, organizate la Chișinău.
În ultimele luni, Procuratura Generală a inițiat șase cauze penale pentru activitatea de mercenar.
În cadrul acestora au fost documentate 10 persoane, cu vârste cuprinse între 26 și 32 de ani, locuitori ai UTA Găgăuzia, Cimișlia, Cantemir și a municipiului Chișinău, care au fost reținute, informează UNIMEDIA.
Două persoane dintre acestea au fost deja condamnate la câte trei ani de închisoare, scrie Gagauzinfo.md.
Potrivit lui Igor Popa, procurorul interimar al municipiului Chişinău zeci de moldoveni luptă în regiunile Lugansk și Donețk, până acum au fost înregistrate cazuri când moldovenii au murit sau au fost răniți.
Popa mai spune că în timpul reținerii celor zece persoaneau fost depistate documente care demonstrează apartenența militară a persoanelor, articole vestimentare, insemne, telefoane mobile etc.
„Motivul pentru care cetățenii moldoveni participă la aceste lupte este că ele sunt persoane care nu au loc de muncă și au o dorință de afirmare, o dorință de a obține beneficii”, a declarat procurorul interimar.
Unul din suspecți a declarat autoritățior că i s-au promis 3.000 de dolari în schimbul activității sale de mercenar, însă informația încă nu fost confirmată de oamenii legii.
Procurorul interimar al municipiului Chişinău a declarat că autorităţile de la Kiev au promis să ofere procuraturii o listă cu numele moldovenilor care luptă în Donbas.