Agenții economici din Ceadîr-Lunga, împreună cu angajații primăriei locale efectuează lucrări de reabilitare a drumurilor orășenești. Din cauza ploilor torențiale, care au avut loc în perioada 14-15 iunie, la Ceadîr-Lunga au fost afectate drumurile orășenești. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ două milioane de lei.
La moment, primăria în comun cu agenții economici desfășoară lucrări de reabilitare a drumului.
Astfel, au fost îndreptate străzile din regiunea școlilor nr. 3 și nr. 6. Prin forțele SA "Drumuri" și gospodăriei locativ-comunale se efectuează lucrări de salubrizare a străzilor Budjakskaia și Lenin.
Prin eforturile comune ale primăriei și ale agenților economici au fost efectuate lucrări pe strada Budionnîi. Pentru aceste scopuri, întreprinderea SRL "Amboria", în persoana lui Nicolai Chiseev a alocat material de construcție pentru învelirea drumului.
Agentii economici SA "Tehțentr" (Savelii Iabanji), SRL "Daalar Duzu" (Serghei Goncear), SA "Apă-Termo" (Ivan Torlac) au oferit tehnica necesară pentru efectuarea lucrărilor și prin eforturi comune, drumul a fost reabilitat.
Primăria Ceadîr-Lunga intenționează în viitorul apropiat să efectueze lucrări de reabilitare a drumului asfaltat de pe străzile Karl Marx, Lomonosov, Budjakskaia, Pușkin. Și, de asemenea, vor fi reabilitate drumurile în varianta albă de pe străzile Maiakovski, Pușkin, 28 iunie.
Anterior, guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah și primarul de Ceadîr-Lunga, Anatolii Topal s-au întîlnit cu agenții economici, îndemnîndu-i să ajute autoritățile la lichidarea consecințelor inundațiilor.