Prezentarea cărții "Эминеску: поиск и загадка" va avea loc în municipiul Comrat, joi, 18 februarie, la biblioteca regională "P. Draganov".
Ediția conține textul vestitului poem "Luceafărul" în limba de stat, rusă și găgăuză, precum și articole despre creația poetului Eminescu.
Autorul cărții este publicistul și jurnalistul Mihail Lupașco, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la serviciul de presă al direcției cultură a autonomiei.
Traducere în limba găgăuză a fost realizată de către cunoscutul poet și dramaturg găgăuz Todur Zanet.
La prezentare sunt invitați poeți, culturologi, elevii liceelor și studenți, precum și toți amatorii poeziei. Începutul prezentării este programat pentru ora 11:00.