Primarul de Comrat a spus cum intenționează să rezolve problema inundării subsolurilor din apropierea rîului Ialpug
11:57; 4-08-2016
0
738
Primarul municipiului Comrat, Serghei Anastasov a spus că el va rezolva problema inundării subsolurilor locuințelor din apropierea albiei rîului Ialpug. Două proiecte-pilot în valoare de 200 de mii de lei fiecare vor fi implementate deja în acest an.
Serghei Anastasov a dat asigurări că proiectele "vor ajuta la reducerea riscurile de inundații a subsolurilor caselor situate în valea rîului Ialpug". Primele două proiecte, autoritățile orașului intenționează să le implementeze pe străzile Moscovskaia și Chkalov.
"Problema inundării subsolurilor caselor din Comrat are deja mai mult de 10 ani. Ea a trecut deja prin toate instanțele. Geodezia dă avizul și proiectul va fi gata pe 5-10 august. Conform proiectului vor fi realizate primele două drenaje cu adîncimea de trei metri și lungimea de 480 de metri", - a spus Serghei Anastasov.
Primarul a menționat că pentru fiecare dintre aceste proiecte din bugetul orășenesc vor fi alocate cîte 200 de mii de lei. În cazul unui rezultat pozitiv, astfel de proiecte vor fi implementate și pe alte străzi din oraș.
"Prin aceste proiecte vrem să arătăm că problema poate fi rezolvată cu puțini bani. Dacă pe aceste două străzi va fi un rezultat bun, iar nivelul apei în subsolurile caselor locuitorilor va scădea, atunci această experiență o vom realiza și pe alte străzi din oraș, pe măsura acumulării mijloacelor financiare. Munca nu este una ușoară, dar avem mecenați care sunt gata să ne ofere ajutor", a adăugat edilul.
Sub cererea către primăria municipiului Comrat cu solicitarea de a fi rezolvată problema inundării caselor cu apele subterane s-au semnat peste 500 de persoane.