Muhametșin: "Federația Rusă va oferi Găgăuziei ajutor și va dezvolta relațiile comercial-economice"
12:02; 25-08-2016
0
694
Un lot de ajutor umanitar a sosit în Găgăuzia săptămîna trecută. Cinci microbuze noi de marca "Mercedes" și o ambulanță modernă dotată a transmis în dar autonomiei Găgăuză guvernul Federației Ruse. Transmiterea tehnicii a avut loc în cadrul sărbătoririi Zilei Republicii Găgăuze la Comrat.
Certificatele pentru tehnică, bașcanului Irina Vlah le-a înmînat personal ambasadorul Rusiei în Moldova, Farit Muhametșin. Șeful misiunii a declarat că acest ajutor a fost acordat Găgăuziei datorită acordurilor interregionale semnate anterior. Diplomatul a dat asigurări că acest proiect nu este ultimul.
"Avem un plan comun de a oferi ajutor umanitar. În perspectivă și regiunile Federației Ruse și guvernul rus vor continua să ofere ajutor umanitar. Și cel mai important, vom dezvolta relațiile comercial-economice, pentru ca Găgăuzia să poată cumpăra ceea de ce are nevoie. Pînă cînd vremurile sunt grele, vom ajuta", a declarat Farit Muhametșin.
Într-un an și jumătate, guvernul Federației Ruse a implementat în Găgăuzia o serie de proiecte umanitare. În acest timp, autonomia a primit 26 de miniîncarcatoare, parțial și-a înnoit parcul de mașini de pompieri. A primit noi echipamente medicale și ambulanțe.
"Inițial, am vorbit despre faptul că vom stabili relații bune cu regiunile din Rusia. Relațiile cu Federația Rusă au devenit mai active, am început să vedem rezultate concrete. Avem o mulțime de proiecte de perspectivă pe care le discutăm acum. Sperăm că în septembrie vor sosi și instrumentele muzicale, ale căror valoare este de cinci milioane de ruble", - a subliniat bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah într-un interviu pentru postul de televiziune NTV Moldova.
Ambulanța de clasa C este dotată cu echipamente care permit acordarea ajutorului de înaltă calificare victimelo la fața locului.
"Aici există defibrilator, electrocardiograf, un monitor cu ajutorul căruia medicul poate monitoriza starea pacientului. Toate sunt cele mai moderne pentru acordarea ajutorului specializat", spune șefa centrului de sănătate din Comrat, Maria Arabadji.
Cinci microbuze vor fi repartizate instituțiilor din Găgăuzia. Autoritățile regiunii au luat deja decizia de a transmite una dintre mașini companiei publice GRT, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Celelalte patru microbuze oferite de Rusia vor fi repartizate grădinițelor, liceelor și altor instituții din localitățile autonomiei Găgăuze.