De la începutul anului, în raionul Comrat au fost înregistrate 18 cazuri de intoxicație a cetățenilor. Despre aceasta, la postul de radio GRT a spus medicul-șef al Centrului de sănătate publică din raionul Comrat, Macar Stoianov. Otrăvirea cetățenilor cu medicamente rămîne o mare problemă pentru Republica Moldova. Cea mai mare parte a otrăvirilor revine tinerilor cu vîrsta de pînă la 18 ani.
În Moldova, anual se înregistrează circa cinci mii de cazuri de otrăvire, a spus la postul de radio GRT medicul-șef al Centrului de sănătate publică din Comrat, Macar Stoianov.
"Anul trecut, în Moldova au fost înregistrate 1642 caz de otrăvire și 40 la sută dintre acestea – intoxicații cu medicamente. Pe locul doi se află alcoolul - 1126 cazurilor, 28 - cu consecințe letale. Pe locul trei - intoxicațiile cu gaze, pe cel de-al patrulea – pesticidele – 122 de cazuri, 5 cu consecințe fatale. Pe locul cinci se poziționează intoxicațiile cu acizi, baze și solvenți – 737 de cazuri, dintre care opt decese", a declarat Macar Stoianov.
În anul curent, pe teritoriul raionului Comrat au fost înregistrate 18 cazuri de intoxicație. Dintre acestea, șapte cazuri de intoxicații cu medicamente.
"Și toate aceste otrăviri cu preparate medicamentoase – în rîndul copiilor cu vîrsta de pînă la 18 ani. Cinci cazuri de intoxicații cu alcool, de asemenea, printre copiii de pînă la 18 ani. Patru cazuri de otrăvire cu monoxid de carbon, un caz - cu otravă pentru șobolani și un caz – cu acetonă", a adăugat medicul.
El a îndemnat locuitorii Găgăuziei să respecte măsurile elementare de precauție.
"Vă recomandăm să respectați regulile de depozitare a medicamentelor. Nu se recomandă adulților să ia medicamente în prezența copiilor. În perioada de fermentare a vinului este interzisă intrarea în aceste încăperi", - a îndemnat Stoianov.
Medicul a menționat că activitatea de informare pentru prevenirea intoxicației la fel ar trebui să se desfășoare și în instituțiile de învățămînt din autonomie.