Medicii din Sankt-Petersburg efectuează primirea pacienților în orașele din Găgăuzia - Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești. Experții ruși în domeniul cardiologiei, reumatologiei și neurologiei au ajuns în autonomie pe 26 septembrie, în cadrul cooperării bilaterale dintre Comitetul Executiv al Găgăuziei și guvernul Sankt-Petersburgului.
Timp de trei zile, medicii-consilieri vor acorda asistență medicală pacienților din Găgăuzia.
"Timp de jumătate de zi am examinat 12 persoane. Specificul nostru sunt bolile ischemice, bolile hipertensive. Am fost plăcut surprinși de faptul că mulți pacienți au venit cu rezultatele cercetărilor moderne. Ne rămîne doar să interpretăm corect aceste rezultate", - a declarat la postul de radio GRT președintele Asociației cardiologilor, medicul spitalului Mariinsky din Sankt-Petersburg, Serghei Cicetka.
Atenție specialiștilor ruși a fost atrasă de munca asigurării de stat în medicină.
"Se vede că într-adevăr banii se investesc în sănătate. Se deschid cabinete, asistența medicală ajunge la pacienți. Noi într-adevăr avem foarte multe de învățat unii de la alții", a adăugat Serghei Cicetka.
Mulți pacienți spun că medicii din Sankt-Petersburg reprezintă ultima lor speranță, deoarece în Moldova nu i-au putut ajuta.
"Am știut că medicii din Rusia trebuiau să vină și i-am așteptat. O mulțime de oameni stau la coadă, eu cu copilul, sper că ne vor ajuta", a spus o pacientă.
"Am venit cu nepotul, copilul este foarte agitat, se plînge de dureri în piept. Foarte repede obosește. Să vedem ce vor spune acești medici, ei au o experiență bogată", a menționat o altă pacientă.
Primirea pacienților de către medicii din Sankt-Petersburg pe 26 septembrie s-a desfășurat la Comrat. Astăzi, 27 septembrie - la Ceadîr-Lunga, iar pe 28 septembrie - în orașul Vulcănești.
Înregistrare prealabilă pentru acordarea asistenței de către specialiștii ruși se efectuează în Centrele locale de sănătate.