Pentru achitarea la timp a impozitelor, întreprinderea farmaceutică din Vulcănești VULFARM SRL a fost scutită de controalele fiscale de stat pentru un termen de doi ani. Întreprinderea din Vulcănești este specializată în comercializarea medicamentelor în regiunea de sud a Republicii Moldova. Filialele farmaciilor VULFARM SRL sunt amplasate în 10 localități din sudul țării.
"Am fost eliberați de controale pentru că achităm sistematic impozitele, cifra de afaceri este mare și pentru că prestăm servicii calitative. Concursul s-a desfășurat în întreaga țară. În total, de controale au fost scutite 30 de întreprinderi din țară", a declarat directorul întreprinderii, Nicolai Cernev.
În 2015, întreprinderea a achitat impozite în sumă totală de un milion 250 de mii de lei, ceea ce constituie 12% din cifra de afaceri anuală a întreprinderii, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD cu referire la GagauziaInvest.md.
"Noi plătim bani foarte mari. Cred că aceasta reprezintă o mare contribuție la bugetul de stat, la bugetul autonomiei noastre. Este foarte plăcut că compania noastră a fost observată și apreciată demn", a mai spus Nicolai Cernev.