După rezilierea contractului cu compania românească PA&CO, lucrătorii au părăsit drumul M-3 care se află în reparație, iar în satul Congaz, la fiecare intersecție au rămas porțiuni avariate. Despre aceasta, într-un interviu acordat portalului Gagauzinfo.MD a declarat primarul satului Congaz, Mihail Esir.
"Contractantul nu a finalizat lucrările, muncitorii nu au întărit marginile, în special acolo unde există canale de drenaj. Acum acolo apa a spălat totul și se creează risc pentru circulație. O astfel de situație s-a creat practic pe fiecare stradă adiacentă autostrăzii M3. Este vorba despre străzile Gorki, Kalinin, Buiuclî, Sovetskaia", - a declarat Mihail Esir.
Primarul este preocupat de faptul că în perioada de iarnă, porțiunile problematice a drumului vor crea un pericol și mai mare.
"Din bugetul local nu putem să alocăm mijloace pentru reparația tronsoanelor traseului internațional, deoarece nu avem suficiente fonduri pentru repararea drumurilor din interiorul satului", a spus primarul de Congaz.
Amintim că pe timpul reconstrucției drumului național M-3, pe porțiunile de drum aflate în reparare au avut loc mai multe accidente, cîteva s-au soldat cu victime. Una dintre cele mai periculoase porțiuni o reprezintă podurile neterminate de legătură între Comrat și Chirsova. Aici practic în fiecare săptămînă au loc accidente rutiere.
Ministerul transporturilor și infrastructurii drumurilor al Republicii Moldova a reziliat contractul cu compania românească Pa&Co International SRL, care efectua reparația traseului Chișinău-Giurgiulești. Motivul rezilării contractului a devenit progresul foarte modest în realizarea lucrărilor - doar 2,65% din 100%, se spune în comunicatul ministerului transporturilor.