Peste 150 de mii de lei au fost alocați în anul 2016 de fondul pentru sprijinirea copiilor care au nevoie de tratament urgent și costisitor. Despre aceasta, într-un interviu acordat portalului Gagauzinfo.MD a comunicat adjunctul bașcanului Găgăuziei, Olesea Tanasoglo. "În anul 2016 au fost ajutați cinci copilași, în sumă totală de 150 de mii de lei. Și ne bucurăm că acești copii se află printre noi și viețile lor au fost salvate. Au fost efectuate operații la inimă, la sistemul locomotor sistem și alte tipuri de operații", a spus Olesea Tanasoglo.
Adjunctul bașcanului a mulțumit donatorilor care au acordat asistență la suplinirea Fondului de sprijinire a copiilor.
"Acest fond prevede participarea parțială atît a bugetului Găgăuziei, cît și a mecenaților. Le mulțumesc tuturor. Cred că această recunoștință ei o vor vedea în ochii acelor copii ale căror vieți au fost salvate. În 2017, sper că vom continua această practică și vom ajuta încă mulți copii din Găgăuzia", a adăugat adjunctul bașcanului.
Fondul de sprijinire a copiilor este în drept să acorde sprijin pentru tratamentul costisitor copiilor de pînă la 18 ani.
Acest fond prevede acordarea asistenței medicale și în afara țării sau cu ajutorul medicilor străini.