Moldova a ocupat locul 12 în clasamentul țărilor la consumul de vin
10:51; 20-02-2017
0
418
Moldovenii consumă anual în medie aproximativ 30,7 litri de vin pe cap de locuitor. Aceasta cifra plasează țara noastră pe locul 12 al celor mai mari consumatori de vin în lume, transmite publicația britanică The Telegraph Travel citată de Agora.
Pe primul loc în lume, cu 56,9 litri de vin, se află Andorra. Aceasta este urmată de Vatican, unde se bea 56,2 litri de vin. Croația, Portugalia și Franța au intrat în top cinci. Italia se află pe locul 10 (34,1 litri), Republica Moldova cu 30,7 litri de vin s-a poziționat pe locul 12, iar România (27,4 litri) pe locul 16.
La polul opus se află țările musulmane. Pakistanul consumă cel mai puțin pe cap de locuitor: 0,00019 litri, fiind urmat de Yemen, Afganistan, Siria și Bangladesh.