Moldovenii ar putea fi chemaţi la urne, la toamnă, pentru a alege şeful statului. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.
La rîndul său, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a declarat că pregătirile pentru scrutinul prezidenţial vor începe atunci când Parlamentul va modifica legislaţia şi va stabili data alegerilor, care ar putea costa bugetul de stat 50 de milioane de lei.
Legislativul are la dispoziţie două luni de la expirarea mandatului actualului şef al statului, Nicolae Timofti, pentru a iniţia procedura de alegere a unui nou preşedinte al ţării. Termenul începe să curgă din 23 martie.
Între timp, parlamentarii urmează să modifice Legea cu privire la procedura de alegere a preşedintelui Moldovei şi Codul Electoral.
"Codul Electoral în redacţia anului 1999, deci cea existentă pînă la modificarea Constituţiei stipula perioada electorală de 3 luni de zile, deci 90 de zile, în varianta actuala a Codului Electoral, ajustată la ziua de azi, perioada electorală pentru orice tip de alegeri este 60 de zile, respectiv aici Parlamentul ar trebuie să-şi spună cuvîntul", a spus preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan.
După ce va fi stabilită data alegerilor prezidenţiale vor fi create birourile electorale din ţară şi de peste hotare. Preşedintele CEC susţine că şi la acest scrutin va fi utilizat sistemul electronic al alegătorilor. Cît despre cheltuieli, Iurie Ciocan spune că:
"Nu va fi mai ieftin sigur decît un scrutin parlamentar ori un referendum republican, suma necesară ar oscila în jurul cifrei de 50 de milioane de lei".
Vineri, Curtea Constituțională a hotărît că următorul preşedinte al ţării trebuie să fie ales direct de popor şi nu de Parlament aşa cum este acum. Magistraţii au decis revenirea la practica prevăzută în Legea Supremă până în 2000, scrie publika.md.
Ţara noastră a avut doi preşedinţi aleşi de popor. Este vorba despre Mircea Snegur şi Petru Lucinschi.