Cîlcic: "Compania GRT are nevoie de un generator pentru ca raionul Vulcănești să poată recepționa în mod normal smnalul"
16:38; 31-03-2017
0
713
Compania publică GRT are nevoie de un generator diesel staționar pentru ca raionul Vulcănești să poată recepționa în mod normal smnalul, a comunicat portalului Gagauzinfo.MD directorul executiv al companiei "Teleradio-Găgăuzia", Vladimir Cîlcic.
Potrivit acestuia, administrația GRT primește pîngeri permanente de la locuitorii raionului Vulcănești despre lipsa periodică a semnalului radio – TV al GRT.
"În primul rînd, acest lucru se datorează faptului că apar întreruperi în alimentarea cu energie electrică în raion. Iar pentru a asigura turnul GRT cu energie electrică permanentă avem nevoie de echipament sub formă de generator, cu puterea nu mai mică de șapte kilowați", - a spus Vladimir Cîlcic.
El a subliniat că acest lucru va asigura semnalul stabil, atît cel radio, cît și TV în raionul Vulcănești.
Vladimir Cîlcic a adăugat că conducerea companiei GRT s-a adresat Comitetului Executiv cu rugămintea de a aloca mijloace pentru achiziționarea acestui echipament.
La rîndul său, Comitetul Executiv al Găgăuziei, în cadrul ședinței de joi, 30 martie, a alocat 100 de mii de lei companiei publice GRT pentru achiziționarea generatorului.
Această decizie va fi trimisă spre examinare deputaților Adunării Populare a Găgăuziei.