Absolvenții cursurilor "Bazele antreprenoriatului eficient" și-au prezentat la Comrat planurilor de afaceri, luni, 4 aprilie. La cursuri au participat absolvenți ai școlilor profesionale din Republica Moldova. Cursurile s-au desfășurat în perioada 14 - 30 martie, transmite portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Obiectivele cursului au fost obținerea de către participanți a cunoștințelor și abilităților în domeniul antreprenoriatului, acordarea sprijinului în elaborarea planurilor de afaceri pentru deschiderea unui business propriu, creșterea capacității de lider.
În următoarea etapă, absolvenții cursurilor vor putea participa la concursul de planuri de afaceri, care deschide acces pentru programul de granturi mici. Valoarea grantului este de pînă la 1 500 de dolari SUA.
"Programul ajută tinerii din Republica Moldova să-și dezvolte posibilitățile economice în țară prin deschiderea propriei afaceri, ca o alternativă plecării peste hotare în căutarea unui loc de muncă", - a spus președintele Asociației femeilor din Găgăuzia, Svetlana Panaitova.
Cursurile s-au desfășurat în cadrul proiectului МЕЕЕТА – 3 "Educație și formare în domeniul antreprenoriatului și angajării în cîmpul muncii", implementat de AO "Asociația femeilor din Găgăuzia", în parteneriat cu "Centrul de instruire în domeniul antreprenorial și sprijin pentru întreprinderi" (CEDA), cu sprijinul Fundației de dezvoltare Liechtenstein (LED).