Mass-media din SUA: Putin folosește Găgăuzia pentru a controla frontierele de vest ale Ucrainei
15:09; 5-10-2016
0
883
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, folosește autonomia Găgăuză din Moldova pentru a controla frontierele de vest ale Ucrainei. Despre aceasta scrie publicația americană Daily signal.
Publicația a înaintat o serie de ipoteze cu privire la modul în care președintele Rusiei asigură puterea acestei federații.
Astfel, Putin este un adept al de distribuirii infuenței politice și economice în statele și regiunile vecine și se concentrează pe protecția compatrioților, locuitorilor vorbitori de limbă rusă. Totodată, președintele Rusiei nu intenționează să meargă spre o confruntare deschisă cu statele-membre NATO.
Publicația notează că, pentru a controla frontierele de vest ale Ucrainei, Vladimir Putin folosește Găgăuzia – o regiune autonomă din sudul Moldovei.
"Găgăuzii, care sunt de etnie turcă, sunt creștini ortodocși, vorbitori de limbă rusă. Locuitorii uneia dintre cele mai sărace regiuni ale Moldovei dau vina pe guvernul provestic. Simpatiile prorusești aici s-au înrădăcinat adînc și cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din 2014, Partidul Socialiștilor l-a primit anume aici", - scrie publicația.
După ce a cîștigat alegerile pentru funcția de bașcan, Irina Vlah - adeptul dezvoltării relațiilor regiunii cu Rusia, "Găgăuzia a scăpat de sancțiunile economice, spre deosebire de restul Moldovei", transmite portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"În februarie 2014, cînd a început criza din Crimeea, 98,4 la sută din locuitorii autonomiei au votat pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală și cea Europeană. În Transnistria se află 1,5 mii de ostași ruși. Influența Rusiei în Găgăuzia va consolida poziția Rusiei în privința Ucrainei, ce va permite controlarea graniței de vest a Ucrainei. Regiunea Odesa se află sub amenințarea agresiunii ruse, deoarece o parte din ea – regiunea istorică Bugeac – făcea parte din componența Imperiului Rus", - a conchis publicația Daily signal.