Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a înmînat premii și diplome de onoare participanților la cel de-al zecelea turneu de box, desfășurat în cinstea lui Valerii Potapov. Turneul internațional de box, în memoria antrenorului emerit al Republicii Moldova, se desfășoară la Ceadîr-Lunga de pe 3 la 4 decembrie.
La competițiile sportive participă 13 echipe din Ucraina, Moldova, Transnistria și Găgăuzia.
Autonomia găgăuză a fost reprezentată la campionat de echipele din Comrat și Ceadîr-Lunga. De asemenea, la concurs au participat boxeri din Orhei, Nisporeni, Hîncești, Cahul, precum și Nikolaev și Iujnoukrainsk.
Participanții au fost salutați de guvernatorul autonomiei, Irina Vlah, care a evidențiat importanța susținerii și dezvoltării acestui sport. Irina Vlah a subliniat că competițiile în onoarea cunoscuților maeștri în sport educă tînăra generație în spiritul patriotismului și voinței de a cîștiga, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Pentru participarea activă la eveniment, bașcanul a înmînat premii bănești reprezentanților echipelor și judecătorilor turneului de box.