A fost anunțată înscrierea participanților la școala de vară "Găgăuzia - autonomia tineretului 2016"
15:11; 12-07-2016
0
1220
Direcția Tineret și Sport, în comun cu Guvernul Tinerilor din Găgăuzia au anunțat înscrierea participanților școlii de vară "Găgăuzia - autonomia tinerilor", care se va desfășura în perioada 5-10 august pe teritoriul bazei de odihnă "Ciaika" din satul Chirsova.
Tradiționala școală de vară anul acesta se desfășoară pentru a zecea oară. Evenimentul este organizat sub patronajul bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah și cu sprijinul Centrului Rus de Ştiinţă şi Cultură, a declarat la o conferință de presă la Comrat șeful Direcției Tineret și Sport, Maxim Bolgar.
Potrivit lui, la școala de vară "Găgăuzia – autonomia tineretului 2016" vor participa tineri din toate raioanele Găgăuziei, elevii din Găgăuzia și studenții care studiază în alte țări.
"Pentru participarea la școala de vară sunt invitați tinerii cu vîrsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, care au trimis cererea de participare și o copie a pașaportului sau a certificatului de naștere", a explicat Maxim Bolgar.
Organizatorii școlii de vară au pregătit pentru participanți un program amplu - întîlniri zilnice cu reprezentanții diferitor organe ale puterii de stat, veteranii formării Găgăuziei și analiști politici.
Programul școlii de vară include, de asemenea, desfășurarea activităților sportive, mese rotunde și evenimente culturale.
Doritorii de a participa la școala de vară "Găgăuzia - autonomia tinerilor" trebuie, pînă la 25 iulie 2016 să trimită la comitetul de organizare o copie a pașaportului și o cerere de participare la eveniment.
Contactele organizatorilor școlii de vară "Găgăuzia - autonomia tineretului 2016": concursi@yandex.ru, telefon: 029825674, fax: 029828692.