De compensații pentru perioada rece a anului pentru luna martie a anului curent vor beneficia 2 mii 157 de familii din Găgăuzia. Astfel de plăți, pentru prima data, au fost inițiate de Comitetul Executiv al Găgăuziei, după majorarea tarifelor la energie în toamna anului 2015. Pentru luna martie a anului curent vor primi despăgubiri 2 mii 157 de familii, iar suma totală a plăților va constitui 216 mii 300 de lei, a menționat în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Găgăuziei, marți, 17 mai, șeful direcției sănătății și protecției sociale a populației, Alexei Zlatovcen.
La rîndul său, bașcanul Irina Vlah a atras atenția asupra faptului că compensațiile pentru perioada rece a anului trebuie să le primească patru mii de familii din autonomie.
"La această etapă, cereri pentru primirea compensațiilor au depus 2 mii 157 de familii. Am planificat că de compensații vor beneficia 4 mii de familii. Care este cauza?", - s-a adresat bașcanul către șeful direcției sănătății.
"Plătim pentru prima dată astfel de compensații din contul veniturilor proprii ale bugetului Găgăuziei. Au fost probleme cu datele statistice - unele familii au plecat peste hotare", a explicat Zlatovcen.
În acest context, Irina Vlah a dispus să fie analizată situația cu numărul beneficiarilor de compensații în noiembrie și decembrie 2016, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"În cazul în care numărul de familii nu va ajunge la 4 mii, trebuie să includem o categorie suplimentară de cetățeni care vor beneficia de ajutor", a spus bașcanul.
De compensații pot beneficia familiile care și-au pierdut întreținătorul, persoanele cu dizabilități din copilărie în vîrstă de peste 18 ani, familiile care educă patru și mai mulți copii, pensionarii născuți înainte de 1930, familiile celor căzuți în acțiunile de luptă din Afganistan, precum și participanții, invalizii și văduvele participanților la lichidarea consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl. Valoarea totală a compensației este de 500 de lei pe an.