Mass-media: în 2015 "cel mai chiulangiu" deputat a fost democratul Nicolai Dudoglo
11:28; 10-02-2016
0
1029
În 2015 cel mai chiulangiu deputat a fost democratul Nicolai Dudoglo, scrie Independent.
Deputaţii socialiști au lipsit cel mai des de la şedinţele Parlamentului pe parcursul anului 2015, înregistrând 99 de absențe, dintre care 20 sunt nemotivate. La polul opus sunt deputații din PL cu 38 absențe, dintre care 9 nemotivate, potrivit unei statistici prezentate de Legislativ.
La şedinţele în plen ale Parlamentului în 2015 cel mai chiulangiu deputat a fost democratul Nicolai Dudoglo, care a absentat de la 19 ședințe.
Liderul PLDM, Vladimir Filat, care a ajuns la închisoare la mijlocul lunii octombrie, a absentat de la 12 ședințe, iar socialista Zinaida Greceanîi a acumulat 11 absențe.
Dacă deputaţii socialiștii au lipsit cel mai des de la şedinţele Parlamentului de anul trecut, deputații democrați sunt lideri în ceea ce privește totalul absențelor nemotivate – 26 la număr. La polul opus sunt deputații din PL cu 12 absențe nemotivate.
În total, deputații din PSRM au înregistrat 99 de absențe, cei din PCRM au înregistrat 60 de absențe, PD- 57, deputați PLDM – 47, PL – 38, în timp ce neafiliații au 22 de absențe.
Cei mai chiulangii socialiști sunt Zinaida Greceanîi – 11 absențe, Oleg Sava – 10 absențe și Victor Sorocean – 8 absențe. Din fracțiunea PCRM cel mai mult au absentat Vladimir Voronin, Violeta Ivanov și Anatolie Zagorodnîi, câte 6 absențe. Din PLDM cei mai chiulangii au fost Vlad Filat – 12 absențe, Valeriu Ghilețchi – 7 absențe și Liliana Palihovici – 5 absențe.
Cei mai chiulangii democrați sunt Nicolai Dudoglo – 19 absențe, Vladimir Plahotniuc – 9 absențe și Vladimir Andronachi – 5 absențe. Din fracțiunea Partidului Liberal, cei mai chiulangii au fost Mihai Ghimpu și Corina Fusu – câte 5 absențe fiecare, în timp ce liberalui Anatolie Șalaru a absentat de la 4 ședințe.
La şedinţele în plen ale Parlamentului în 2015, 22 de deputați nu au avut nicio absență.
În 2015 au fost adoptate 245 acte legislative, 156 de legi și 89 de hotărâri.