Ploile torențiale au provocat daune grave locuitorilor orașului Ceadîr-Lunga. Au fost inundate 56 case de locuit, dintre care 5 au fost distruse. Despre aceasta, pentru portalul Gagauzinfo.MD a declarat prim-vicepreședintele comitetului executiv, șeful comisiei pentru situații excepționale UTA Găgăuzia, Vadim Ceban. Potrivit lui, în urma averselor care au căzut aseară au avut de suferit locuitorii orașului Ceadîr-Lunga. Timp de două ore, în oraș a căzut norma de precipitații pentru o lună și jumătate. Au fost inundate case, beciuri, grădini și curți.
"Au fost inundate 56 de case. Cinci au fost distruse. 21 de persoane au fost evacuate", a spus Vadim Ceban.
El a atras atenția populației asupra faptului că este strict interzis de a bea apă din fîntîni, conform deciziei stației epidemiologice.
La moment, la fața locului lucrează salvatorii, iar comisia locală pentru situații excepționale estimează pierderile.
La ora 15:00, la Ceadîr-Lunga va avea loc o ședință în deplasare a comisiei pentru situații excepționale a Găgăuziei.