Temperaturile scăzute și ploile care au căzut în luna mai au afectat recolta de miere. În acest an se va recolta cu 60 la sută mai puțin decît în anul precedent. Prețul mierii în aceste condiții a crescut în medie cu 20 la sută. Astfel, duntr-un stup, apicultorii au strîns pînă la 8 kilograme de miere de salcîm, în timp ce anul trecut - pînă la 20 de kilograme. O astfel de recoltă scăzută nu a fost înregistrată pe parcursul ultimilor 10 ani.
Acum, un kilogram de miere de salcîm poate fi cumpărată la piață la un preț de cel puțin 100 de lei, a declarat la postul public de radio GRT apicultorul din Cazaclia, Stepan Chireacov.
"Din cauza condițiilor meteorologice apicultorii nu au strîns cantitatea de miere planificată. Prețurile au crescut. Apicultorii mai speră la mierea de floarea-soarelui, de ierburi, dar prețurile vor fi cu totul altele", a spus Stepan Chireacov.
Alți apicultori, de asemenea, spun că "climatul în acest an este unul neobișnuit", informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Foarte mult au fost influențate albinele. Iar cînd se află într-o astfel de stare – nu produc miere. Anul trecut a fost mai bine, acest lucru este legat de vreme", a spus un apicultor.