Un moldovean și un ucrainean au fost depistați de polițiștii de frontieră în timp ce intenționau să treacă ilegal frontiera de stat din R.Moldova în Ucraina. Cazul a fost înregistrat la data de 24 august a.c., pe segmentul de responsabilitate al Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești.Astfel, în jurul orei 16.45, patrula aflată în misiune de supraveghere a graniței, a observat, pe partea Ucrainei, o motocicletă ce staționa în nemijlocita apropiere de linia de frontieră. Polițiștii de frontieră au luat măsurile speciale de control intensiv al perimetrului proxim de pe teritoriul R.Moldova, cu monitorizarea atentă a acțiunilor din regiune. În rezultat, pe direcția localităților Vulcănești – Vinogradovka, la o distanță de 20 de metri de hotarul moldo-ucrainean, au fost văzute două persoane cum înaintau, pe jos și cu pas grăbit. Fiind constatată intenția de a traversa în mod fraudulos frontiera, patrula SPF Vulcănești a intervenit cu reținerea acestora.
La fața locului, bărbații nu și-au putut justifica prezența în zonă, mai mult nu au putut fi legitimați din cauza lipsei documentelor de identitate. Din cercetările ulterioare s-a aflat că una din persoane este cetățean al Ucrainei, de 40 de ani, iar a doua - un moldovean de 29 de ani.
Totodată, verificările suplimentare au scos la iveală faptul că moldoveanul este în conflict cu legea, pe numele acestuia organele de ocrotire a normelor de drept naționale au emis mandat de arest, cu ispășirea pedepsei de opt ani de închisoare. Urmare, tânărul a fost deferit Inspectoratului de Poliție Vulcănești pentru îndeplinirea mandatului de arestare, transmite Gagauzinfo.MD.
Cetățeanul Ucrainei a fost reținut pentru 72 de ore.