Președintele Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér a vizitat autonomia Găgăuză în cadrul vizitei în Republica Moldova. La Comrat, oaspetele înalt a fost întîmpinat cu pîine și sare de bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și președintele APG, Dmitrii Constantinov. În cadrul întrevederii extinse, părțile au discutat despre cele mai de perspectivă aspecte ale cooperării în domeniul social, economic și procesul legislativ.
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a subliniat că, pentru prima dată în istorie, autonomia este vizitată de președintele parlamentului țării membre a Uniunii Europene.
Potrivit bașcanului, în ultimii ani, vizibil s-au intensificat contactele între conducerea Găgăuziei și ambasada Ungariei în Republica Moldova, în frunte cu Matias Siladi, datorită cărora în autonomie au fost implementate mai multe proiecte în domeniul educației și ecologiei. În special, la Universitatea de Stat din Comrat a fost deschis Centrul de limbă și literatură maghiară, iar în satul Avdarma a fost dotat primul eco-etno centru cu informații cu privire la calitatea resurselor de apă în localitățile din regiune.
Totodată, un șir de agenți economici din Ungaria deja studiază posibilitatea de a deschide în Găgăuzia întreprinderi de fabricare a cablurilor electrice, a declarat bașcanul.
"În luna februarie 2017, la invitația primarului orașului Hajdúszoboszló este programată vizita noastră în Ungaria. Sunt sigură că această călătorie va ajuta la stabilirea relațiilor transregionale și de a stabili un plan de cooperare pentru viitorul apropiat", - a menționat guvernatorul.
În cadrul întrevederii au fost abordate și probleme ce vizează armonizarea legislației naționale cu cadrul normativ al Găgăuziei. Bașcanul a subliniat că Ungaria, folosind experiența europeană de funcționare a autonomiilor ar putea, de asemenea, să se alăture acestui proces.
La rîndul său, László Kövér a menționat că în Ungaria locuiesc 13 minorități naționale. Acestea nu sunt amplasate compact, de aceea, nu au autonomie teritorială. Cu toate acestea, autonomia culturală a minorităților naționale în Ungaria este garantată de Constituția țării.
"Ungurii locuiesc, de asemenea, în țările vecine și nu toți dintre ei au autonomie teritorială", a declarat speakerul Adunării Naționale a Ungariei. În acest context, el a subliniat că experiența în ceea ce ține de problemele naționale ale Găgăuziei "ar putea fi utilizate în unele țări europene".
László Kövér, de asemenea, a comunicat despre programul de stat de educație, conform căruia, 30 de studenți din Moldova pot studia pe bază de buget în Universitățile din Ungaria.
Din partea corpului de deputați, președintelui parlamentului Ungariei pentru efectuarea vizitei i-a mulțumit președintele APG, Dmitrii Constantinov. Speakerul a vorbit despre activitatea comisiei parlamentului și a APG.
"În acest sens ne ajută activ ambasada Suediei. Pentru a studia funcționarea autonomiilor europene, ne-am deplasat în Finlanda, Marea Britanie și Italia", a spus Constantinov.
La finele întrevederii, președintele AP a Ungariei a invitat conducerea Găgăuziei să efectueze o vizită în această țară și să se familiarizeze cu activitatea parlamentului. Vizita speakerului maghiar a continuat cu vizitarea Universității de Stat din Comrat.