Încă un turn de apă, construcția căruia a fost finanțată de agenția turcă TIKA, va fi instalat săptămîna viitoare în satul Congaz. Despre aceasta, portalului Gagauzinfo.MD a declarat șeful întreprinderii municipale "Congaz Sularî", Ivan Buzadji. Potrivit acestuia, în prezent, la Congaz, în toate castelele de apă pot fi depozitate 25 de metri cubi de apă. Capacitatea noului turn este de două ori mai mare, ceea ce va permite asigurarea cu apă chiar și a caselor, în care apa nu ajungea din cauza presiunii slabe.
"Conducta de apă cuprinde tot satul. Aceasta este împărțită în șapte părți și petimp de vară, în trei dintre ele nu ajungea apă. Seara cădea presiunea și apa în multe case înceta să curgă. Noul turn se află în punctul de sus a satului și de aceea apa din el va alimenta aproape tot satul", - a spus Ivan Buzadji.
Șeful ÎM "Congaz Sularî" a comunicat că lucrările de forare a sondei au fost deja finalizate și noul turn de apă va fi instalat săptămîna viitoare.
"Acum amenajăm teritoriul, undeva peste trei săptămîni vom putea porni apa", - a spus Ivan Buzadji.
Construirea noului turn de apă în Congaz este finanțată de agenția turcă TIKA. În acest scop s-au alocat 700 mii lei.