Datorită fondului regional de sprijinire a copiilor care au nevoie de tratament, de operații costisitoare au beneficiat deja patru copii, a comunicat portalului Gagauzinfo.MD șeful direcției sănătate și protecție social a autonomiei, Alexei Zlatovcen. Potrivit lui, grație acestui fond, copiii grav bolnavi din autonomie au mai multe posibilități de a primi tratament.
"Este foarte bine, deoarece copiii noștri au posibilitatea de a primi ceea ce este mai bun în practica mondială. Astfel de operații sunt adesea foarte costisitoare și părinții nu au posibilitatea întotdeauna să le achite în întregime", - a spus Alexei Zlatovcen.
El a menționat că mijloacele alocate de direcția sănătate a Găgăuziei ai ajutat mulți copii.
"Chiar ieri o fetoță a fost operate la inimă. În total, am alocat bani pentru tratamentul a patru copii. Dar există încă candidații care adună documente. Operațiile, în principal, sunt costisitoare și cel mai des - la inima. Să depună acte pentru a primi ajutor financiar pot părinții copiilor care au tumori, probleme de sînge, necesită transplantarea măduvei osoase, chimioterapie și așa mai departe", a mai adăugat șeful direcției sănătății și protecției sociale.
Potrivit vicespeakerului Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandr Tarnavschii, în bugetul autonomiei pentru anul 2016 în aceste scopuri au fost prevăzute două milioane de lei. Încă peste un milion a fost alocat de sponsori.
"Mijloacele totale ale fondului depășește trei milioane de lei. Oamenii se adresează și noi achităm 20 la sută din suma cheltuielilor necesare. În cazuri excepționale, putem lua decizii cu privire la alocarea unei sume mai mari. Acest lucru depinde de starea financiară a părinților, costul operației și uregența efectuării acesteia", a spus Alexandr Tarnavschii.
Vicespeakerul APG a adus spre exemplu cazul copilului care a fost operat la inimă. Operația a costat 60 de mii de lei, iar din fond a fost alocată cea mai mare parte - 40 de mii.
Pentru a obține ajutor, familiile nevoiașe trebuie să depună cerere asistenților sociali sau la direcția sănătate, ori pe numele bașcanului, Irina Vlah, adjunctului bașcanului, Olesea Tanasoglo.
După luarea deciziei cu privire la alocarea banilor, aceștia vor fi virați direct instituțiilor medicale curative și "posibilitatea de a utiliza acești bani în alte scopuri este exclusă".
Ajutor din partea fondului regional de susținere a copiilor care necesită tratament pot primi copii în vîrstă de pînă la 18 ani.