Alexeev: "găgăuzii cu mintea trează" doresc unirea cu România
19:17; 19-02-2016
0
2018
Unirea Moldovei cu România o doresc nu doar reprezentanții națiunii titulare, dar și ucrainenii, rușii și "găgăuzii cu mintea trează". Despre aceasta, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Realitatea a declarat reprezentantul partidului social-democrat din România în Republica Moldova, Victor Alexeev.
Potrivit acestuia, aproximativ 90 la sută din cetățenii României susțin ideea unirii dintre cele două state. Iar potrivit unui oarecare sondaj de opinie, să intre în componența țării vecine doresc 50 la sută din cetățenii Republicii Moldova.
"Unirea o doresc și găgăuzii cu mintea trează, rușii și ucrainenii", - a spus Alexeev.
"Am fost în Găgăuzia și le-am explicat găgăuzilor istoria. Cînd au venit românii la putere în 1918, o atenție deosebită o acordau găgăuzilor și altor minorități naționale. Găgăuzii știau și vorbeau foarte bine limba română", - a adăugat el.
Reprezentantul partidului român a mai subliniat că găgăuzii au fost cei mai loiali față de autoritățile române. Și acest lucru l-au descoperit bolșevicii, cînd Basarabia a intrat în componența URSS, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Anterior, în cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune TVC21, liderul "Dreptei", ex-deputata Ana Guțu a declarat că Găgăuzia nu va deveni un obstacol în problema unirii Moldovei cu România și că găgăuzii pot fi convinși de faptul că minoritățile naționale din România se simt mai bine decît cele din Republica Moldova. Citește mai mult>>>
În același timp, cunoscutul analist politic moldovean și deputat în parlament Bogdan Țîrdea a răspuns liderului partidului politic "Dreapta" Ana Guțu, spunînd că "găgăuzii nu pot fi mituiți". Citește mai mult>>>