Pe 12 octombrie la Ceadîr-Lunga a avut loc ședința comisiei pentru situații excepționale. Autoritățile și angajații direcției situații excepționale țin situația sub control. Regimul de urgență anunțat ieri a fost în vigoare doar cîteva ore, iar apoi a fost anulat. A fost elaborat un plan de lichidare a consecințelor intemperiilor și prevenirea situațiilor de avarie.
Amintim că la Ceadîr-Lunga a fost distrusă o parte a acoperișului unui bloc locativ. Pompierii au fost nevoiți, folosind echipamente speciale, să demonteze și restul acoperișului, pentru ca acesta să nu cadă pe pămînt.
La fel a fost organizată o linie fierbinte, datorită căreia, salvatorii, în caz de necesitate, vor reacționa prompt la solicitările locuitorilor.
Acum are loc un proces continuu de monitorizare a stării rîului Stratan și a altor bazine acvatice și se calculează daunele cauzate de ploi și vîntul puternic.
Membrii comisiei au convenit că chestiunea cu privire la achitarea compensațiilor victimelor va fi examinată la ședința ordinară a consiliului orășenesc și să se adreseze administrației raionale și Comitetului Executiv al Găgăuziei cu rugămintea de a acorda ajutor material pentru lichidarea consecințelor stihiei, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
În cadrul ședinței comisiei, primarul orașului, Anatolii Topal a subliniat că situația se ține sub control și deja au fost luate toate măsurile necesare pentru lichidarea daunelor. Primarul orașului a dat asigurări că niciun cetățean care a avut de suferit în urma stihiei nu va rămîne fără atenție.