Viceministrul: Tatarstanul este interesat de livrările fructelor și vinurilor din Găgăuzia
16:24; 10-11-2016
0
1106
Republica Tatarstan este interesată în majorarea livrărilor de fructe, legume și produse vinicole din Găgăuzia. Despre aceasta, portalului Gagauzinfo.MD a comunicat viceministrul economiei din Tatarstan, Almaz Husainov.
Republica Tatarstan a fost reprezentată la forumul investițional din Comrat de o delegație formată din șapte persoane. Printre acestea, reprezentanții întreprinderii "Kamaz", ministerului agriculturii și Agenției de dezvoltare investițională.
Potrivit lui Almaz Husainov, cele două regiuni au perspective de aprofundare a cooperării în domeniul agriculturii.
"Sarcina noastră este de a consolida relațiile interregionale între agenții noștri economici. Ne-a fost important să găsim și să examinăm tangențele, prin intermediul cărora am putea interacționa. În prezent, acestea sunt livrările de fructe, legume și produse vinicole din Găgăuzia în Tatarstan. De asemenea, examinăm posibilitatea de cooperare între "Tatspirtprom" și producătorii de vin din Găgăuzia", a menționat Almaz Husainov.