Observatorii "Piligrim Demo" în ziua turului doi al alegerilor în APG vor lucra la toate secțiile de votare
12:37; 2-12-2016
0
688
În al doilea tur al alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei observatorii "Piligrim Demo" vor fi prezenți la toate cele 42 de secții de votare, a comunicat portalului Gagauzinfo.MD șeful organizației neguvernamentale, Mihail Sircheli.
Potrivit lui, "Piligrim Demo" continuă să monitorizeze alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei și în final va da apreciere organizării procesului electoral.
"Monitorizăm alegerile pînă la momentul aprobării rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin. În fiecare secție de votare în circumscripțiile, unde se va desfășura al doilea tur, va fi cîte un observator "Piligrim-Demo". În plus, vom observa procesul de administrare a alegerilor la nivelul Comisiei Electorale Centrale și în timpul zilei vom informa presa cu privire la rezultatele monitorizării noastre. Iar luni vom da o apreciere completă desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin", a spus Mihail Sircheli.
Amintim, organizația "Piligrim Demo" pe parcursul primului și celui de-al doilea tur al alegerilor în APG a planificat 10 runde de dezbateri publice, dintre care șase au fost desfășurate în primul tur de scrutin al alegerilor în Adunarea Populară. Cele patru runde, rămase pentru al doilea tur al alegerilor au fost anulate din cauza faptului că mulți candidați au renunțat să participle la dezbateri.