La Ankara a avut loc întîlnirea bașcanului cu diaspora găgăuză
14:43; 16-12-2016
0
687
Circa 60 de originari din Găgăuzia care studiază și lucrează la Ankara și orașele din apropiere au venit la întrevederea cu bașcanul Irina Vlah joi, 15 decembrie.
Intenția bașcanului autonomiei de a desfășura o întîlnire cu diaspora a fost anunțată în prealabil pe rețelele de socializare și în mass-media. Originarii din autonomie au întîmpinat guvernatorul cu pîine și sare.
La întîlnirea cu diaspora s-a discutat ordinea de zi a conducerii Găgăuziei. După cum a menționat Irina Vlah, în prezent, o direcție prioritară în activitatea Comitetului Executiv este de a atrage investiții din străinătate. Iar vizita în Turcia este încă un pas pe calea transformării economice a regiunii.
Totodată, studenții care își fac studiile în Turcia, după cum a menționat Irina Vlah, sunt la mare căutare în Găgăuzia. Șefa autonomiei a adus mai mult exemple de angajare în regiune a tinerilor specialiști, care au absolvit universități renumite din Ankara, Istanbul, Izmir, Moscova, Sankt-Petersburg și din alte orașe.
"Nu stați deoparte și participați activ la transformările social-economice din regiune", a declarat Vlah.
În același context, guvernatorul a îndemnat diaspora să fie "promotorul intereselor Găgăuziei în Turcia" și, în măsura posibilităților, să informeze mediul de afaceri turc despre oportunitățile investiționale din autonomie.
În fața diasporei, de asemenea, au ținut discurs și alți membri ai delegației găgăuze – prim-adjunctul bașcanului, Vadim Ceban, șeful direcției relații externe, Vitalii Vlah, deputatul ales în Adunarea Populară a Găgăuziei din Vulcănești, Grigorii Uzun.
La rîndul său, reprezentanții diasporei și-au exprimat recunoștința față de bașcanul autonomiei pentru posibilitatea de a purta un dialog direct.
Unul dintre participanții la dialog, Serghei Manastîrlî a apreciat faptul întîlnirii personale a bașcanului, Irina Vlah cu președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan.
"Domnul președinte a confirmat participarea la următorul Congres mondial al găgăuzilor. Acest evenimentul a trezit un mare interes în Turcia față de Găgăuzia", - a declarat Manastîrlî.
Originara din satul Copceac, Irina Iusiumbeli a menționat că diaspora găgăuză din Turcia nu-și pierde legătura cu patria.
"În Găgăuzia au rămas familiile și prietenii noștri. Chiar și cei care-și văd viitorul aici, în Turcia, se gîndesc la Găgăuzia și-i doresc prosperitate",
În cadrul întrevederii, originarii din autonomie au apreciat inițiativele sociale ale Comitetului Executiv cu privire la plata compensațiilor păturilor social-vulnerabile în perioada de încălzire, iar de la anul viitor – pentru nașterea copilului.