Locuitoarei satului Beșalma în vîrstă de 19 ani i-a fost retras permisul pentru conducere în stare de ebrietate
13:46; 3-03-2016
0
1483
Сonducerea în stare de ebrietate atrage după sine nu doar amendă, dar și retragerea permisului de conducere. Acest lucru deja l-a simțit pe pielea ei locuitoarea satului Beșalma, raionul Comrat, în vîrstă de 19 ani. Concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat de către aceasta a depășit norma apropape de două ori.
Polițiștii batalionului Sud din raionul Comrat, la sfîrșitul lunii februarie au desfășurat operațiunea "Nopți albe", oprind conducătorii auto și verificîndu-i dacă au consumat alcool.
În jurul orei două de noapte, duminică, 28 februarie, angajații Poliției de patrulare au oprit automobilul locuitoarei satulului Beșalma, raionul Comrat, născută în 1996. Domnișoara era beată.
"Ea a spus că a băut un pic de alcool și s-a deplasat la o stație de alimentare din Comrat pentru a bea cafea. Cu toate acestea, verificarea aerului expirat de șoferiță a arătat 20 ppm, norma fiind de 14 ppm. Adică norma permisă a fost depășită o dată și jumătate", a declarat inspectorul de patrulare a Poliției, Valeriu Neagu.
Pentru această infracțiune domnișoarei i-a fost retras permisul de conducere. Decizia finală o va lua instanța de judecată, care poate și să-i aplice amendă în sumă de pînă la trei mii de lei, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
"Transportul a fost reținut, iar șoferița a fost privată de dreptul de a conduce și i s-a emis un permis de conducere provizoriu. Conform legii, permisul de conducere se retrage în momentul detectării cazului de conducere în stare de ebrietate și se eliberează permis de conducere temporar, valabil trei luni. Decizia finală o va lua instanța de judecată", a mai spus Neagu.
În noaptea de 28 februarie, poliția a reținut încă doi conducători auto care se aflau la volan în stare de ebrietate.