Din 27 februarie, la Comrat demarează lucrările de reconstrucție a străzii Pobeda. În acest sens, primăria solicită proprietarilor panourile publicitare să demonteze aceste obiecte. Demontarea este necesară pentru realizarea planului lucrărilor de reconstrucție a carosabilului, în conformitate cu proiectul.
În cazul în care panourile nu vor fi demontate în termen, primăria iși rezervă dreptul de a efectua demontarea, urmată de confiscarea acestora în vederea acoperirii cheltuielilor de demontare, se menționează în comunicatul serviciului de presă al administrației orașului.
Pentru reconstrucția străzii Pobeda vor fi alocate aproximativ trei milioane de lei. Autoritățile municipale intenționează să finalizeze reconstrucția străzii în prima jumătate a anului 2017, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.
În cadrul proiectului de reconstrucție, se presupune pavarea a 6,5 mii de metri pătrați, extinderea carosabilului și a trotuarelor pînă la 22 de metri, construirea noilor locuri de parcare.