Rospotrebnadzor a permis livrarea produselor vinicole pentru încă o întreprindere din Găgăuzia
15:43; 7-03-2017
0
677
Serviciul federal pentru supravegherea în domeniul protecției drepturilor consumatorilor și bunăstării populației ("Rospotrebnadzor") a permis livrarea produselor vinicole pentru încă o întreprindere din Găgăuzia.
Despre aceasta, în cadrul unui briefing de presă organizat la Comrat a declarat șeful complexului agroindustrial din Găgăuzia, Alexandr Chendighelean.
Inspectorii "Rospotrebnadzor"-ului au vizitat Moldova pe 13-17 februarie. În urma vizitei, cinci companii, printer care "Moldiugvin" din autonomie, vor putea să prezinte probe pentru obținerea autorizațiilor pentru livrările în Federația Rusă, a declarat Chendighelean.
În plus, Kazayak-Vin SA, care are deja permis de livrare a produselor vinicole în Rusia, va putea să prezinte probe ale produselor care anterior nu se livrau.
"Din păcate, mai multe mass-media au difuzat informații false despre rezultatele vizitei. Cred că este incorect de a publica informații neverificate în timpul verificărilor. Observațiile făcute de comisie au fost obiective și urmăresc îmbunătățirea activității întreprinderilor", - a spus Alexandr Chendighelean.
Potrivit lui, în prezent, aproape toate companiile care fac parte din asociația Gagauzia-Vin, au autorizare pentru livrarea produselor pe "piața noastră tradițională".
"Acum întreprinderile noastre trebuie în mod constant să îmbunătățească calitatea produselor fabricate, să-și extindă gama de produse", a conchis Chendighelean citat de portalul de știri Gagauzinfo.MD.
Din 2015, datorită activității Comitetului Executiv al autonomiei în vederea asigurării accesului companiilor vinicole pe piața Federației Ruse, Rospotrebnadzor a permis livrarea pentru mai multe întreprinderi din regiune. În 2015 - pentru șase întreprinderi care fac parte din Gagauzia-Vin. Un an mai tîrziu, autorizații au primit încă patru companii.