În timp ce ministrul mediului a prezentat detaliile contractului de concesiune, în fața Casei de cultură din Comrat s-a desfășurat un miting. Participanții au solicitat guvernului țării să anuleze contractul de dare în concesiune a teritoriului din sudul țării și "amenzilor draconice" pentru încălcările administrative. "Solicităm deputaților APG să desfășoare deja în această săptămînă o ședință specială și să supună votului două chestiuni: "nu concesiunii!" și "nu amenzilor exagerate!".
Activistul Leonid Dobrov consideră că "nu mai este nevoie de mitinguri", iar locuitorii autonomiei trebuie "să renunțe la toate alegerile parlamentare din Republica Moldova" atîta timp "pînă cînd nu vor anula aceste amenzi draconice și nu vor revizui contractul de concesiune".
Un astfel de comportament al autorităților publice centrale, cînd "pe ascuns se semnează contracte de genul celui de concesiune" trebuie oprit, consideră ex-deputatul APG, Ivan Burgudji.
"Mai întîi ne-au luat Direcția Afaceri Interne a Găgăuziei, apoi serviciul de asistență medicală urgentă. Acum vor să ne ia serviciul fiscal. Dacă Chișinăul nu ne aude, atunci trebuie să adoptăm legi aici. Avem dreptul la aceasta. Legea cu privire la înregistrarea în Găgăuzia a mașinilor, a căsătoriilor, a nașterilor. Nu trebuie să ne dicteze cineva, suntem autonomie", a declarat Burgudji.
Potrivit consilierului consiliului orășenesc Ceadîr-Lunga, Ivan Stamov "amenzile le-au ridicat cei pe care amenzile nu-i vizează".
"Altfel nu pot explica această majorare. Nu știu de ce întotdeauna la proteste și referendumuri ies găgăuzii. Nu vrem ca poporul moldovenesc să se teme de noi. Vrem să ne sprijine poporul moldovenesc. Pentru ca noi toți să fim auziți și în guvern, și în parlament", a menționat Ivan Stamov.
La miting a încercat să țină un discurs și deputatul PDM, Cornel Dudnic, dar a fost huiduit.
"Eu, ca reprezentant al puterii legislative supreme, vreau să exprim poziția, referindu-mă la documente, hotărîri de guvern. Nimeni nu are dreptul de a dezinforma oamenii și a-i speria cu gazul de șist, deoarece în contract nu este vorba despre gazul de șist, ci doar despre extragerea gazelor naturale și a petrolului", a spus Dudnic.
Protestatarii au solicitat deputaților Adunării Populare să convoace o ședință specială la care să supună votului două chestiuni: "Nu concesiunii!" și "Nu amenzilor exagerate!".