Din cauza vecinului o locuitoare a orașului Comrat în vîrstă de 83 de ani timp de șase ani locuiește în umezeală și frig
09:41; 22-03-2016
0
1259
În frig şi cu pereţii plini de mucegai. În aceste condiţii locuieşte o femeie de 83 de ani din oraşul Comrat împreună cu fiica sa bolnavă.
Bătrîna spune că dezastrul i-a fost provocat de vecinul său, care acum şase ani a început să-şi ridice o casă în preajmă. Din cauza lucrărilor de construcţie, locuinţa femeii a început să fie inundată de apele subterane.
Efrosinia Stoianova locuieşte în casă de peste cinci decenii. Acum 10 ani, locuinţa a fost reparată din banii trimişi de peste hotare de fiica mai mare. De şase ani, casa este inundată de apele subterane, după ce vecinul a admis mai multe abateri în construcţia propriei locuinţe.
Bătrîna a suferit recent o intervenţie chirurgicală, iar banii abia îi ajung pentru medicamente.
"Am nevoie de căldură pentru că este vorba de o boală oncologică. Ca să-mi schimb pansamentele trebuie să ies în curte, după care trebuie să stau la cald. Am ajuns într-un hal fără de hal. Ei aşteaptă să mor", spune femeia.
Vecinii familiei Stoianov au fost acţionaţi în judecată, iar magistraţii i-au declarat vinovaţi pentru provocarea acestui dezastru. Inculpaţii susţin că sunt nevinovaţi şi vor ataca decizia instanţei, transmite Gagauzinfo.md cu referire la publika.md.
"Specialiştii vă vor spune că de vină sunt cei care locuiesc aici, pentru că singuri şi-au provocat aceste probleme. Chiar nu pot găsi bani pentru a face o scurgere?"
Avocatul familiei Stoianov susţine că are suficiente probe pentru a demonstra totuşi vinovăţia vecinilor.
Din cauza înnămolirii albiei rîului Ialpug, problema apelor subterane există în oraşul Comrat deja de peste zece ani.